Tot mă-ntreb: de ce n-aș bea,  

Dacă viața-mi este grea?!  

Nici nu vreau să mă opresc – 

Doar așa mă ogoiesc.

 Anii trec și barba-i sură,

Eu tot beau fără măsură; 

De-am rămas unicu-n sat

Singur-cuc, neînsurat....... 

Erau doi

Ei erau doi și se iubeau ca îngerii în ceruri,

Nu le păsa de frig, nici de țepoase geruri,

Iar cei din jurul lor cu firea-nvidioasă

Îi tot bârfeau mereu cu vorba lor râioasă.

Erau atâtea glasuri, era atâta zvon,

De-și astupau urechea Maria și Ion.

Femeile din sat de partea lui Ion erau,

Numai de bine îl vorbeau, îl lăudau:

"El e înalt ca bradul zvelt și verde,

Privesc la el și inima-mi se pierde........